Impresii despre Meizu MX4 cu Ubuntu Touch, telefonul care devine și PC
Deși nu se numără printre cele mai cunoscute sisteme de operare pentru mobil, Ubuntu prezintă un potențial foarte mare. Asta pentru că a venit cu o idee pe care Microsoft o preia în Windows 10: să poți folosi telefonul pe post de computer clasic.
În rândul utilizatorilor de dispozitive mobile, Ubuntu este un nume care rareori stârnește o reacție. După cum scrie și Business Insider, care prezintă impresiile după o lună de folosire, acesta nu a reușit să se remarce până acum decât în rândul utilizatorilor de PC și al dezvoltatorilor de aplicații. Este un sistem de operare open-source, care, la fel ca Android, se bazează pe Linux. În urmă cu câteva luni, însă, Ubuntu s-a remarcat și în sectorul mobile odată cu introducerea Meizu MX4, primul dispozitiv dotat cu Ubuntu Touch.
[related]
Noul sistem de operare este extrem de important pentru planurile celor de la Cannonical de a promova ”internetul tuturor lucrurilor”, dar mai ales de a arăta cât de bine poate rula pe sisteme slabe din punct de vedere hardware.. În viziunea acestora, toate dispozitivele, de la becuri și termostate la telefoane mobile și tablete vor fi conectate prin intermediul unui software și vor putea comunica între ele. Deși terminalul Meizu menționat mai sus nu este disponibil decât în Europa și poate fi obținut doar în urma unui concurs, un editor din cadrul Business Insider a avut ocazia de a-l testa pentru o lună.
Scope îți fac viața mai ușoară
Unul dintre primele lucruri pe care acesta le-a observat a fost diferența uriașă între Ubuntu și celelalte sisteme de operare. În timp ce acestea se bazează pe mai multe ecrane de unde puteți acces aplicațiile, Ubuntu folosește un număr de scope-uri pentru a afișa cele mai importante aplicații. De exemplu, scope-ul ”Nearby” vă vca afișa informații colectate de la aplicații precum Maps, Yelp sau Facebook pentru a vă afișa elementele din apropiere care v-ar putea interesa. De cealaltă parte, scope-ul ”Music” vă va prezenta o listă cu melodiile preferate și una cu noi sugestii.
Modul în care se interacționează cu sistemul de operare este, de asemenea, foarte interesant. O glisare de la marginea din stânga vă va afișa launcher-ul personalizabil ”Ubuntu Unity Application”, care include unele dintre cele mai importante aplicații, precum cele pentru telefonie, mesagerie și camera foto.
O glisare de la marginea din dreapta va scoate la iveală ultima aplicație folosită, iar încă una vă va prezenta toate aplicațiile care rulează în acel moment. Secretul acestui sistem de operare stă în utilizarea corespunzătoare a scope-urilor. Utilizatorii de Android și iOS ar putea avea dificultăți aici la început, din moment ce sunt obișnuiți să deschidă fiecare aplicație în parte.
Ce minusuri are Ubuntu Touch
Desigur, Ubuntu nu este lipsit de probleme. Două dintre cele mai importante sunt întreruperile care apar în anumite momente (crash-urile, totuși, sunt foarte rare) și autonomia bateriei. În ciuda acumulatorului de 3.100mAh, Ubuntu Touch pare a avea un impact serios asupra autonomiei, iar Meizu MX4 rezistă cu greu unei zile întregi în condiții de utilizare normală. Mai mult decât atât, se observă și lipsa unor aplicații extrem de populare în SUA, precum Amazon și Spotify. De altele ceva mai mici nici nu se pune problema să fie.
Deși, pentru moment, nu reprezintă un competitor serios pentru Android și iOS, Ubuntu Touch este un sistem de operare cu un potențial foarte mare. Interfața extrem de intuitivă este un plus important, însă ecosistemul de aplicații trebuie dezvoltat în continuare pentru a se obține o cotă de piață mai mare.